Dino Party
10/03/15 10:19     A+ | a-
Cu ocazia zilei internaționale a animalelor, i-am dus pe copii din Imper și de la Asociația Cum Caritas Christi la Parcul Dino din Râșnov. Când am pornit, fiecare copil a primit un batic roșu și un ecuson cu numele lor, ca să nu se rătăcească în parc. Din fericire, asta nu s-a întâmplat, însă eram pregătiți pentru orice. La intrare, angajații parcului chiar ne-au lăudat organizarea ca grup.
A fost o experiență extraordinară pentru copii să poată alerga printre dinozauri uriași, dar și pentru adulți. Dinozaurii realizați foarte realistic puteau fi mângâiați, iar unii scoteau diferite sunete, ceea ce îi distra grozav pe copii. Cu toții au făcut poze cu dinozaurii, încercând să ghicească care din ce rasă e. După ce am cutreierat tot parcului, ne-am oprit la locul de joacă, unde copii nu s-au oprit din distracție, ci au continuat să se joace, să se dea pe tobogan, pe leagăn, etc.
În drum spre acasă, toată lumea a adormit în autobuz după o zi atât de dinamică și plină de energie. Poveștile despre vizita noastră în parc s-au auzit timp de multe săptămâni. De asemenea, ziua asta a însemnat mult pentru noi, ne-am distrat, și în același timp ne-am și relaxat, și sperăm să avem experiențe asemănătoare și în viitor.